Drogurile in viata tinerilor!

Din cele mai vechi timpuri, omul a încercat să se simtă bine şi să-şi ascundă suferinţele în spatele unui zâmbet, al unui pahar cu alcool sau, de ce nu, al drogurilor. Timpul a trecut, iar drogurile s-au supus şi ele procesului de dezvoltare. S-a lărgit gama stupefiantelor şi s-au diversificat modalităţile de vânzare şi de distribuţie. Majoritatea statelor încearcă să combată acest fenomen prin diverse metode – de cele mai multe ori prin arestările interlopilor şi capturile de marfă. Olanda, însă, a legiferat consumul drogurilor „uşoare”, fiind de acord, astfel, cu realitatea.An de an, mii de tineri de toate vârstele, mii de oameni de toate categoriile sociale şi profesionale, se lasă pradă substanţelor creatoare de euforie artificială. Prima dată din curiozitate, a doua din dorinţa de a face parte dintr-un anumit grup, iar, mai apoi, din obişnuinţă, pentru ca pe viitor să ajungă dependenţi. De la colţul străzii şi până la birourile selecte, de la şcoli şi licee până la lumea mondenă, drogurile se consumă fie pe ascuns, fie în văzul şi cu ştiinţa tuturor. Îi vedem zi de zi, trecem pe lângă ei sau, chiar, le strângem mâna. Ei sunt „drogaţii” – aşa îi numim popular. Ca şi beţivii sau prostituatele, ei sunt altfel faţă de noi, sunt damnaţii societăţii, fac parte din categoria „şi alţii”, chiar dacă sunt medici, ingineri, profesori sau simpli cerşetori. Sute de asociaţii încearcă să îi ajute să se lase de acest viciu, să se trateze şi să revină ca noi în cadrul societăţii care i-a marginalizat odinioară. Cei mai mulţi, însă, nu fac faţă şocului revenirii la normal şi se apucă din nou de droguri ajungând în scurt timp o piatră funerară sau, cel mult, o simplă amintire.A cui este vina? A părinţilor, a şcolii, a societăţii sau a persoanei în sine? Cu riscul de a fi hulit, îmi păstrez opinia şi verticalitatea: vina este a celui ce consumă. Dacă a făcut de bună voie, ştiind riscurile şi sfârşitul acestui moft, atunci este numai vina lui sau a ei. Nimeni nu poate fi obligat, indiferent de ofertant, să consume ceva ce nu vrea şi, drept mărturie acestei afirmaţii, stau milioanele de oameni care nu ştiu nici măcar cum arată drogurile. Este treaba oricărui individ în parte să aleagă ce vrea să facă cu viaţa lui, cum doreşte să moară şi cum preferă să fie catalogat de societate.Nu vreau să arunc cu noroi în oamenii slabi de îngeri ce cad pradă acestor momeli şi să îi protejez pe ceilalţi factori educaţionali, însă cea mai mare parte de vină o au principalii artizani, consumatorii. Părinţii fac educaţie, prezintă avantaje (oare or fi?) si dezavantaje, explică pe cât poate fiecare în parte ce se poate întâmpla pe viitor, însă decizia finală o are tot copilul care alege calea considerată de el a fi „cea dreaptă”. Şcoala mai are puţin şi ajunge teatru de desfrâu la câte se mediatizează, aşa că, stimaţii profesori sunt depăşiţi de situaţie. Societatea este perversă şi nu doreşte binele aproapelui pentru că nu are niciun interes. Şi uite-aşa, revenim la consumator. El răspunde de faptele lui şi nu merită niciun pic de milă sau ajutor. Atunci ar trebui să ne fie milă şi de prostituate, şi de beţivi, şi, de ce nu, de criminali şi să le creăm centre speciale de recuperare, să cheltuim miliarde de euro pe aparaturi, dotări şi programe speciale. Şi cu copiii care nu au unde învăţa sau care mor de foame ce facem? Pentru ei nu sunt bani, corect?